Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Sa intelegem moartea’ Category

Moartea este apogeul vietii, este misterul suprem al existentei. Prin moarte, este concentrata intreaga viata; prin moarte, iti inchei calatoria. Viata este doar un pelerinaj spre moarte. Procesul mortii incepe de cand ne nastem; deja te indrepti spre moarte.  Si cel mai mare dezastru al inteligentei umane este faptul ca acum negam moartea. Negarea realitatii mortii inseamna ca vei rata insusi scopul de a fi trait, adevaratul sens si menire a vietii insasi, pentru ca viata si moartea sunt profund amestecate; ele nu  sunt fenomene separate. Calatoria si scopul ei nu sunt separate – calatoria are sens numai in relatie cu scopul.

Moartea trebuie inteleasa ca un „crescendo” al vietii.

(mai mult…)

Anunțuri

Read Full Post »

Nu e nicio rusine sa recunoastem lucrurile care ne sperie si sa vorbim despre ele, pentru a le intelege, a le da propria interpretare si a le accepta mai usor.

Cred ca un cadavru uman este un gand infiorator pentru oricine, mai putin pentru cei care lucreaza in spitale si morgi. Si, daca am avea de ales, nu am vrea niciodata sa vedem un cadavru de aproape sau sa il atingem. Mai ales daca e o persoana pe care o cunosteam … iubeam … adoram …

Daca toate pregatirile funerare pot fi incredintate unui specialist (firma de pompe funebre) sau unei rude, exista totusi o situatie inevitabila: participarea la priveghi si la inmormantare, care sunt recomandate pentru a ajuta in mersul „mai departe”.

(mai mult…)

Read Full Post »

E o pierdere de timp să încerci să te obișnuiești cu ideea mortii

Multa vreme, am fost foarte fericită crezând în imortalitatea părinților mei. Apoi, pe la 20 de ani, am început chiar să mă îngrijorez în legătura cu asta, deși erau amândoi bine sănătoși. Începusem, subconstient si incontrolabil, să mă pregătesc pentru durerea despărțirii finale. Dar, atunci când efectiv s-a întâmplat, nu a fost deloc așa cum îmi imaginasem. De fapt, se pare că îmi pierdusem vremea încercând să mă obișnuiesc cu ideea unei lumi în care ei nu trăiesc.

(mai mult…)

Read Full Post »

Cred că prima discuție despre sex o să fie floare la ureche comparativ cu cea în care îi voi descrie copilului meu că, de fapt, pisica nu s-a rătăcit. Dar nici nu pot să aștept să afle de la alți copii, dintr-o carte sau de la televizor.

Faptul că “viața e ca și cum ai linge mierea de pe un ghimpe” este motivul principal pentru care nu vreau să fac copii. Totuși, vreau să am pregătit discursul despre ce este viața și ce rost mai are să trăim dacă până la urmă tot o să murim, indiferent ce-am face. „Asta-i viața!” nu e un răspuns satisfăcător.

(mai mult…)

Read Full Post »

Cheile de la maşină, o şosetă pereche, creionul, o oră, şansa unei promovări, startul într-o competiţie, o iubire, un animal de casă îndrăgit, minţile, o persoană iubită, viaţa… Toate pot fi, într-un moment sau altul pierdute.

Iluzia acaparatoare a cruntului verb „a avea” se spulberă în faţa descoperirii că lucrurile şi persoanele pe care le iubim nu sunt ale noastre şi în ultimă instaţă, nici propria fiinţă nu ne aparţine.

(mai mult…)

Read Full Post »

„Reactia la aflarea vestii ca cineva are o boala grava este asemanatoare cu raspunsul oamenilor la alte tipuri de trauma emotionala sau fizica”, spune Paul Green, un profesor de psihologie care coordoneaza un grup de suport pentru cei care ingrijesc oameni bolnavi de leucemie si boala Hodgkin. „Oamenii devin foarte des dezorientati, disociati, confuzi, insensibili la emotii, distanti fata de ceilalti, detasati de ceea ce cu doar cateva clipe in urma era important si placut.” Din cauza acestor reactii extreme, poate fi foarte util pentru sot/ie sa va aiba alaturi cand doctorul explica diagnosticul ca sa ajutati fiind atenti, punand intrebari, amintindu-va, ajutand sa fie facute alegeri si sa fie gandite lucrurile limpede.

(mai mult…)

Read Full Post »

Nu imi plac cimitirele. Dar in Milano, am descoperit Cimitero Monumentale, unde se gasesc creatii celebre ale unor artisti sculptori si arhitecti italieni. Plimbandu-ma singura, intr-o zi ploioasa, printre aleile lungi si linistite, cu banci si fantani, m-a cuprins o emotie stranie si am calatorit un pic in timp, pana in secolele XIX si XX.

Un epitaf care m-a inlacrimat este „Nu plangeti lipsa mea / Vorbiti-mi in continuare / Eu va iubesc din cer/ Asa cum v-am iubit si pe pamant” („Non piangete la mia assenza / Parlatemi ancora / Io vi amero del cielo / Come vi ho amati in terra”).  

(mai mult…)

Read Full Post »

Older Posts »