„1. Nu ma compatimi. Nu imi zice “stiu cum te simti” decat daca ai pierdut si tu un copil. Nu imi vei intelege durerea, asa ca probabil nu voi vorbi despre ea. In schimb, te rog intreaba-ma ce mai fac astazi, cum ma simt.
2. Lasa-ma sa plang. Inima mea se frange si durerea e dincolo de cuvinte. Cateodata am nevoie pur si simplu sa plang. Nu spune nimic, pentru ca nu poti sa faci sa fie mai bine…doar lasa-ma sa sufar cand pierderea mea si emotiile ma coplesesc.
3. Daca obisnuiam sa ne bem cafeaua in fiecare sambata, hai sa o bem in continuare. Poate ca o sa iti refuz invitatia, dar te rog, continua sa ma intrebi, pentru ca in cele din urma o sa accept. Nu Ma Abandona…
4. Acorda-mi timp pentru mine O sa fie momente in care am nevoie sa fiu singura, doar ca sa imi caut speranta inlauntrul meu. Sunt o persoana noua acum.
5. Nu imi zice sa te sun daca am nevoie de ceva. Probabil ca nu am sa te sun. Probabil ca nici nu o sa stiu de ce am nevoie sau nu o sa am energia sa ridic receptorul. Dar mi-ar place sa mai aud vesti de la tine din cand in cand.
6. Vorbeste cu mine ca o persoana. Daca nu mi-ai cunoscut copilul, vorbeste cu mine asa cum ai vorbi cu oricare din prietenii tai. Sunt in continuare o persoana normala. Daca mi-ai cunoscut copilul, nu-ti fie teama sa vorbesti despre el. Nu poti sa spui nimic rau, pentru ca ceea ce era mai rau deja s-a intamplat.
7. Ofera-te sa ma ajuti. Suna-ma sau fa-mi o vizita, adu-mi o masa pe care o pot incalzi si servi familiei mele, scoate-mi copiii la joaca, fa-mi cumparaturi, curatenie, plimba cainele…toate lucrurile normale, de zi cu zi, pe care majoritatea le iau de bune, dar pe care nu am energia sau puterea mentala sa le fac.
8. Nu lua lucrurile in personal Daca nu te sun la fel de des, sau anulez planurile pe care ni le-am facut, nu o lua personal. Nu voi fi un prieten bun in momentele astea pentru ca o sa fiu capricioasa, schimbatoare, o sa plang cat ai bate din palme si ma voi razgandi in legatura cu orice. Accepta-mi izbucnirile „de neinteles”. Nu au nimic de a face cu tine si am nevoie in continuare de prietenia ta.
9. Nu ma evita. Izolarea sociala devine a doua rana a unui supravietuitor. Fii rabdator si iubitor.
10. Nu incerca sa imi inlocuiesti copilul. Nu imi aminti cat de norocoasa sunt ca am ceilalti copii sau ca pot sa incerc sa am alt copil cat de curand. Nu este, si nu va fi niciodata nici un inlocuitor pentru copilul pe care l-am pierdut.
11. Nu incerca sa ma repari Nu imi spune „Totul o sa fie bine”, „Sunt intr-un loc mai bun”, „Cateodata lucrurile se intampla asa pentru un motiv”. Expresiile astea nu ma vor face sa simt durerea mai putin istovitoare.
12. Intelege ca e vorba de schimbarea vietii. Nu-mi spune ca trebuie sa „trec peste asta”, sau sa imi „continui viata”. Indiferent cat de mult timp mi-am petrecut cu copilul in viata noastra, si indiferent cum a murit si de ce, el nu va inceta niciodata sa fi existat. Il voi iubi intotdeauna si imi va fi mereu dor de el.
13. Asculta in tacere Fa-ti timp si asculta-ma fara sa comentezi sau sa judeci atunci cand vorbesc despre cum m-a schimbat moartea copilului meu.
14. Tine-ma minte. Peste ani si ani, multi se vor purta ca si cum copilul meu nu ar fi existat niciodata. Asta nu mi se va intampla niciodata mie. Fiecare comemorare a mortii lui va fi la fel de grea ca si prima. Daca imi vei trimite un card cu „Gandindu-ma la tine” la comemorare, imi va aduce aminte ca am dragostea si sustinerea ta, chiar si in timp.
15. Iubeste-ma. Tine-ma in brate, atinge-ma, zi-mi ca iti pasa, fii alaturi de mine prin teritoriul neexplorat care e suferinta mea.”
Multumesc mult prietenei mele A., care a tradus acest material si a fost primul meu sustinator in acest proiect!
Avem nevoie de educatie in acest sens,multi dintre noi nu stim cum sa ne purtam cu cineva care a suferit pierderea unei persoane dragi si comportamentul nostru il poate rani si mai tare pe cel indoliat…
Ceea ce este punctat mai sus descrie foarte bine starea sufleteasca a unei persoane care trece prin perioada de doliu…si nevoile acesteia…
De cele mai multe ori spui”sa ma suni daca ai nevoie de ceva/daca te pot ajuta cu ceva ”
Categoric nu te va suna niciodata indiferent de cat de greu ii va fi …
Draga mea, Marilena,
Iti multumesc pentru acest comentariu!
Ai mare dreptate ca este nevoie de o educare in acest sens!
Exceptional articolul! multumim pentru traducere si pentru publicare. Sunt momentele cele mai grele din viata fiecarui om si de cele mai multe ori nu putem alina durerea celor din jurul nostru dar nici cum sa ne comportam cu ei incat ii ajutam sa le fe durerea putin mai usoara.
nu sunt cuvinte suficiente sa exprimi durerea unei mame si oricate cuvinte ar fi, nu ar ajuta deloc, nu ar putea exprima ce sinte o mama, totul s-a sfarsit .Dupa 10 ani -27 aug 2001 -de cand mi-a plecat la cele vesnice fiul meu din cauza ca ambulanta a sosit dupa 45 minute de la solicitarea ei-facuse un preinfarct pe terenul de sport in Cluj, atentie in Cluj(inginer informatician-la Fac.Babes B.) – imi pare ca azi s-a intamplat ,durerea este dincolo de cuvinte.Incercarea de mangaiere a celor din jur te enerveaza, nu mai suporti ziua ,soarele, lumina, doresti sa mori , sa fii alaturi de copilul tau Mai ales daca a fost un copil exceptional din toate punctele de vedere :sufletist cu oricine, ajuta dezinteresat , respectuos, muncitor, responsabil , nu mai pot continua Dormi in pace copilul meu , de 10 ani zi de zi doresc sa ne intalnim ,dar numai bunul Dumnezeu stie cand. Mie dor de tine ,Paul.Dormi in pace sufletul meu. Elena
Nimeni nu poate sa inteleaga durerea ta, fiecare spune la rindul lui (bine ca nu mi sa intimplat mie )tu cel in cauza esti coplesit de durere, pentru tine nimic nu mai are sens,ramai cu durere in suflet si intrebarea de ce?intrebare la care nu poti gasi nici un raspuns,ramai cu o rana in suflet ce va singera toata viata cu speranta ca va veni o zi cind te vei intilni cu cel drag,de 16 ani port aceasta durere de cind copilul meu drag ma parasit la cei 19 anisori,Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.
draga mea Sabina, ai mare dreptate ….😦 nimeni nu poate sa inteleaga ce este in sufletul unui om care, brusc si fara explicatii, pierde tot ce are mai de pret si anume sensul de a mai trai …😦 imi pare foarte rau pentru rana din sufletul tau, o rana care zi de zi umbreste fiecare moment si nu iti permite sa te bucuri de celelalte frumuseti ale existentei noastre trecatoare …. Odihneasca-se in pace fiul tau, care a plecat mai departe pe drumul lui, iar tie … rabdare si acceptare a noii tale identitati, care cu siguranta are un scop pentru cei din jurul tau! te pup si te imbratisez cu mare drag!!!
Am citit ce ati scris voi si am simtit inca o data durerea ca un cutit in inima.Cum sa-i spui unei mame ,cuvinte de mangaiere cand ea si-a pierdut fiul?Am pierdut un copil, un prieten, un sprijin.Ce poate fi mai rau decat sa te uiti in jurul tau,unde altadata era atata veselie, cand intra pe usa se apleca ,asa era de inalt ,cand ma cuprindea in brate ma pierdea si acum am ramas cu durerea asta care nu mai trece.De ce trebuia sa-mi moara mie copilul care avea tot viitorul in fata ,eu de ce sa plang fiecare drum fiecare carare fiecare coltisor al casei? Cum crezi ca ma simt eu care am crescut un copil pana la 23 ani si acum am ramas cu ochii in zare asteptand?Au trecut decat 3luni.cum sa traiesc mai departe? Aveti dreptate durere mai mare nu poate fi.Va multumesc.
Dragele mele mame cu durere in suflet la fel ca a mea, cine poate sa inteleaga mai bine ca noi ce se intampla in viata noastra cum nu ne mai putem bucura de nimic cum viata are alte valori pentru noi, eu am pierdut pe Andrei la varsta de 19 ani, intr-un tragic accident in care au murit trei copii mergeau la simulare pentru bac. vreau sa va spun ca nu mi-a mai ramas nimeni, nimeni nu mai are rabdare cu noi, aveam prietini care ne vizitau mereu acum toti s-au indepartat nu cred ca mai suntem persoanele de care ei mai au nevoie suntem niste zombii care traim pur si simplu singura mea prietena care ma intelege si o inteleg este mama celui mai bun prieten al fiului meu Mihaita care si el a murit o data cu fiul meu si sunt inmormantati impreuna, pe 11 iulie au facut 6 ani si jumatate de cand au plecat pe un alt drum la care noi nu avem acces si pentru noi este tot mei greu, vrem timpul sa zboare sa ajungem la ei, noi mai avem cate un copil dar nimic nu mai este la fel fiecare i-si avea locul lui, de multe ori incerc sa nu-l fac pe cel care il am sa simta ca noi suntem cu marea durere in suflet dar nu se poate, este ceva care nu tine de noi.
As dorii sa va intreb mamelor daca mai puteti sa va rugati eu uneori incerc dar nu mai pot s-o fac din suflet am retineri nu o mai fac ca inainte cand aveam incredere totala in Dumnezeu. Atata incredere am avut ca atunci cand a avut loc accidentul nu m-am gandit la moarte pentru ca eu credeam ca sunt protejata lui Dumnezeu. Va multumesc.
Buna ziua Aurelia! Nici nu-ti dai seama cum am citit scriosoarea ta si cum a venit ca o mangaiere de la baiatul meu chiar de ziua mea 24 iulie.Am asteptat un semn de la el si iata ca a venit prin scrisoarea ta.Aceleasi semtimente ma cuprind si pe mine in ceea ce priveste rugaciunea. Sa stii ca pana sa-mi moara copilul parca vroiam cu tot dinadinsul sa-i atrag atentia lui Dumnezeu asupra mea.Orice rugaciune indreptata spre cer era pentru Catalin baiatul meu.,,Doamne ajuta-l , da-i minte,da-i un serviciu” totul era spre a-l face sa fie copilul pe care il doream noi, sa se lege de ceva, sa porneasca pe drumul care credeam noi ca este cel bun.El nu si nu .Petrecea cu prietenii, nu tinea cont ca azi are si maine nu, era asa,,TRAIESTE CLIPA”. Cand a gasit serviciul care i-a luat viata, eu m-am gandit ca mi s-a indeplinit rugaciunea.De unde sa stiu eu ca doar 7 zile avea sa dureze asta si are sa-si piarda viata intr-un tragic accident de munca. A lucrat in diverse locuri ,nu i-a placut nicaieri si aici a murit in santul acela de 5 m adancime. Cum sa uit eu durerea pe care am simtit-o in clipele acelea pana mi la-u scos la suprafata, si ce sa mai spun cata speranta am avut pana in ultima clipa credeam ca mi-l va aduce viu. Speram macar sa-l vad intr-un pat de spital dar nu mort…Dumnezeu l-a luat la 16,30 si eu am sperat sa este in viata si m-am rugat pana la ora 2 noaptea cand l-au scos si l-au dus la Morga. Ce crezi? ca mai pot eu sa ma rog la Dumnezeu, pentru ce? Cate ore am sperat si tot degeaba.Au trecut noua luni si tot il astept, tot cred ca va veni si-mi va spune ca afost o gluma.
Iarta-ma daca te-am deranjat.
Da,aveți dreptate. Eu anul acesta am pierdut, tot, tot.Unicul meu fiu,sa sinucis pentru o fata de 14 ani el având 21,în ianuarie. A fost de 2 ori în Timisoara pentru ea.Eu nu îl văzusem de 2 luni,munceam în Austria pentru el,sa facă o școală postliceala sanitara și de șoferi, sa nu ii lipsească nimic.El mia spus mie și tatălui meu ca ea are 18 ani,de fiecare data când se certa cu ea,el le spunea prietenilor lui ca se spanzura, lea trimis și poze cu stresngul, am telefonul lui cu toate mesajele, vorbea în fiecare seara cu mine și zi,a ascuns tot pentru ca nu dorea sa ma necăjesca….și a făcut-o!! Tatăl meu de 78 ani la găsit. Tot ce am muncit eu, sacrificiile mele și ale lui,acum sunt în zadar.Casa e goala îl caut, îl aștept, era frumos, sensibil și bun,dar el nu mai e.Stiti ce ma doare? Asa ziși prieteni ai lui, știau, și în seara respectiva, (ne cunoașteam) dar nici unul nu a spus nimic, din contra după ce l-am îngropat mi-au cerut lucrurile lui, cică el lea promis că le da lor când moare,calculatorul lui nou,telefonul lui ce îl luasem în decembrie cu 800 euro…..Întrebați neaga,dar am toate mesajele pe telefonul lui.Imi este foarte greu, fiecare zi pentru mine e o eternitate, nu știu ce voi face, și eu ca și voi doamnelor m-am crezut iubita și protejata de Dumnezeu,dar…..și eu ma rog sa vina ziua sa fiu lângă el,și eu îl aștept, îl caut,și ma trezesc ca ii spun lui Dumnezeu cum eram învățata,doamne ai grija de el, protejeazal,….apoi îmi aduc aminte ca nu mai este! Este greu! Oamenii, preoții, nu ma înțeleg, ce a făcut el e păcat,da asa e,dar el era îndrăgostit, și mai suferise o data din dragoste, era singur,și imatur lipsit de experiență. A făcut-o. Nu mai e. Sunt pustiita,am impresia de multe ori, ca e un vis urat,și vreau sa ma trezesc…. Dar el…nu mai e…Îmi fac curaj.Stiu ca nu îl mai am și nici nu am sa îl mai am vreodată.imi este dor de el, de mirosul lui,de glasul lui….De tot.Imi doresc moartea, dar trebuie sa mai aștept, nu pot sa îl las pe tatăl meu, apoi….apoi poate îmi găsesc și eu liniștea.