Nu ne este frica de moarte in sine, ci de ceea ce ar putea fi / nu ar putea fi dupa moarte. Ne e teama ca tot ceea ce suntem (mai degraba ceea ce credem ca suntem, ca sa fim mai exacti) dispare. ‘Si noi? Noi nu mai suntem?’ exclama Ego-ul din noi care nu suporta ca lucrurile sa se faca altfel de cum vrea el. (Mi-a placut o maxima pe care am citit-o pe undeva: ‘Poti sa inveti o pisica sa faca ce vrea ea!’).
Sunt doua posibilitati (or mai fi si altele, dar astea sunt doua majore): Sa nu mai fi dupa moarte. Daca nu mai esti dupa moarte, atunci chiar nu mai conteaza. Nu mai esti si gata. Sa fii in continuare, adica sa existi in continuare, dar intr-o alta forma (e clar ca asta de acum va fi depasita ca standard!). Ei, si daca e asa, de ce iti e frica? ‘Pai imi e frica de cum as putea fi atunci, in acea existenta!’ Si eu ce vrei sa iti spun? Ca va fi bine? De unde sa stiu?
Ai putea sa nu te mai gandesti la asta. Ai alte lucruri mai importante de facut. E atata timp de trait, incat timpul mortii e infim. Dai ochii peste cap si gata. Nu mai ai responsabilitati, nu mai ai unde sa te duci si de unde sa vii. Nimic. Gata. Si atunci de ce ti-e frica?
Pentru ca iti e frica sa traiesti. Nu am intalnit om cu dragoste autentica de viata caruia sa ii fie frica de moarte. Nu are cum sa fie asa. Asadar, invata sa iti placa viata, sa vrei sa o traiesti autentic. Si apoi vei vedea ca frica de moarte s-a risipit.
Cum sa inveti sa iti placa viata? Treci printr-o experienta limita si ai sa vezi cum o sa iti placa viata la nebunie. Cum asa? Intreaba-ma!
Si tine minte: FRICA ESTE BUNA!
Articol scris de Romeo Cretu, pentru http://www.121.ro/articole/art6996-frica-de-moarte.html
Lasă un răspuns